Verseim románul

A kolozsvári Agora literară című irodalmi lap volt olyan kedves, és decemberi lapszámában lehozott tőlem néhány verset román nyelven. A hat költeményt Regéczy Szabina Perle fordította. Íme kettő közülük:

 

Până la moarte

 

e foarte tristă inima mea

am o pată neagră în credinţa mea

mă doare inima zbiară amărăciunea

fiinţa femeii înşelătoare

trăieşte pentru instinctele sale

tristeţea poartă lacrimi negre

nu contează ziua de mâine

inima mea e vatră rece

cenuşă sură pe spatele vântului

zbiară amărăciunea

până în ultimele minute

mă-nsoţeşte ca o umbră până la moarte.

 

Stau acolo

 

stau acolo şi mă uit la

oglinda lacului unduitor

chipul nostru nu-i etern

este mereu schimbător

ca lacul plin de unde

numai stăm

pe scena imaginaţiei

chipul nostru totuşi nu-i etern

seamănă cu o palmă zvântată

cu o frunză uscată ce cade încet

ce cade şi pluteşte pe apa lacului.

Category: Cikkek
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.